Aveţi întrebări?










WOOD-MIZER EUROPA CÂȘTIGĂ ÎN COMPETIȚIA DE FILM CE A AVUT CA SUBIECT OBIECTIVELE NAȚIUNILOR UNITE PENTRU DEZVOLTAREA DURABILĂ


Programul ,,17 Obiective pentru Dezvoltarea Durabilă” a fost semnat de 193 de șefi de stat în anul 2015, fiind alcătuit dintr-o rețea globală de organizații ce are ca scop eliminarea sărăciei prin sprijinirea afacerilor profitabile, reducerea foametei prin promovarea agriculturii, facilitarea accesului la educație, etc. Obiectivul numărul 15 reprezintă ,,Administrarea durabilă a sectorului forestier...”
              
Festivalul de Film a fost destinat în mod specific companiilor și ONG-urilor din Polonia, pentru a evidenția modalitatea în care organizația lor contribuie la succesul programului celor ,,17 obiective”. Au fost înscrise 58 de filme, iar 27 dintre acestea au fost acceptate pentru competiție.
Societatea Wood-Mizer Europa a înscris proiectul cu titlul ,, Nasza Zielona Planeta” (Planeta noastră verde). Întrebările importante ale filmului, precum și exemplele din viața reală au avut un impact pozitiv asupra audienței, iar acesta a fost votat pentru premiul ,,People’s Choice” la eveniment, precum și cu locul trei în clasamentul general.



Scurt-metrajul prezintă problemele întâmpinate în urma dezvoltării piețelor ce necesită resurse forestiere vaste, precum și imposibilitatea de a avea acces într-un mod responsabil și durabil la cherestea. Această combinație contribuie la defrișarea continuă și la exploatarea forestieră ilegală. Videoclipul societății Wood-Mizer pune următoarea întrebare: ,,Ce poate face o persoană?”

Problema este personificată de trei persoane diferite care au întâmpinat obstacole deosebite. În Africa, un misionar a văzut cum rumegușul de pin era irosit din cauză că nu exista o modalitate eficientă de a transforma bucățile de lemn de calitate redusă în produse utile. În Filipine, lupta guvernului împotriva exploatării forestiere ilegale a rezultat în zeci de mii de metri cubi de cherestea confiscați, care s-au transformat rapid în mormane în curs de putrezire în întreaga Filipine. În nordul Angliei, un fermier căuta cu disperare modalități de a-și menține ferma profitabilă, în timp ce continua să facă ceea ce iubea.



Iar soluțiile pentru problemele acestora includea fierăstraie marca Wood-Mizer. Misionarul a montat un fierăstrău mic, cu preț convenabil și a început să transforme rumegușul în componente pentru a construi stupi- baza pentru un program de apicultură ce ajută mii de locuitori din Zambia să le ofere familiilor o viață mai bună. În loc să lase cheresteaua să putrezească, guvernul din Filipine a utilizat 12 fierăstraie mobile marca Wood-Mizer pentru a transforma cheresteaua confiscată în aproximativ 150.000 de bănci școlare pentru școlile rurale sărace. Iar fermierul a avut posibilitatea de a începe o afacere cu cherestea cu ajutorul unui fierăstrău mobil, păstrând venitul din partea fermei constant și durabil pentru viitorul familiei sale.

Sursă: www.woodmizer.ro

                        
Informații suplimentare:

Comunicat de presă oficial - http://www.17celow.pl/laureaci-ii-edycji-2017.html
Site-ul web pentru programul celor ,,17 obiective”- http://17goals.org


Web: ParkNet 2014